Elijah Burgher

  • Nudes in the Forest

    Elijah Burgher

    06.02.2018 - 24.03.2018

    (click pe imagine pentru vederi din expoziție)

     

    Avem plăcerea să vă invităm marți, 6 februarie, începând cu 7 pm, la vernisajul expoziței Nudes in the Forest, primul solo-show al lui Elijah Burgher în Europa.

     

    Practica artistică a lui Elijah Burgher este infuzată de magie, angrenând iconografii oculte din diverse sisteme ezoterice pentru a-și crea un limbaj abstract specific și propriul său vocabular formal și semnificativ de embleme și sigilii, simboluri pentru dorințe și intenții. Proiectele sale se desfășoară ca ritualuri de vrăjire cu referințe din mistică, literatură, din istoria artei precum și din istoria sa personală.

     

    Pentru această ocazie, Burgher a imaginat un ambient site-specific compus din trei elemente interconectate: Nudurile și Incantațiile - lucrări pe hârtie create prin procedeul de imprimare prin presiune - în interiorul arhitecturii spațiilor simbolice pe care le emană picturile parietale de sigilii magice. Pentru aceste sigilii - forme semnificative, abstracțiuni impregnate de limbaj, dorință, magie și mitologie - Elijah Burgher folosește o metodă dezvoltată la începutul secolului XX de către artistul și ocultistul britanic Austin Osman Spare. Modul în care Burgher utilizează acest proces mistic pentru a crea o unitate formă-conținut ține de interesul său pentru experimentele cu text scris și limbaj, precum decupajele (cut-ups) lui Brion Gysin și William S. Burroughs, scrierea asemică a lui Henri Michaux, Lettrism.

     

    „Titlurile sunt importante, sunt precum trasee marcate. Nudul este un subiect artistic cu o vechime îndelungată. Cel mai important pentru mine este faptul că nudul a fost folosit frecvent ca un vehicul pentru a exprima atât iubire, dorință și frumusețe, cât și frenezie erotică, teroare și durere. Sigiliile reprezintă de asemenea dorință și, precum un nud incitat sau incitant, ele apar în alfabetul roșu îmbujorându-se, fierbinți și agitate, complet expuse sau răsfirate, total dezbrăcate. Sper că titlul va aminti de bine-cunoscutul poem „Correspondences” al lui Baudelaire, care conține expresia “forêts de symboles”, de obicei tradusă prin ”pădure-simbol” sau ”pădure de simboluri”, dar și ”codru cabalist”. Îmi face plăcere să contemplez cum e să fii pierdut într-o pădure de simboluri, sau să mergi la o plimbare în Grunewald, spre exemplu, și să vezi crengile copacilor exprimând semne ciudate, sau, alternativ, să experimentezi Kottbusser Tor, atât de plin de semne luminoase, ca o sălbăticie, un loc în care să te pierzi pe tine însuți. Incantațiile, desigur, sunt cântece sau intonații simple, repetitive, folosite în ritual. Îmi place implicația că Incantațiile sunt vocile Nudurilor, sau că sunt voci cântătoare în pădure.”

    (Elijah Burgher)

     

    Elijah Burgher (n. 1978, Kingston, NY, USA) este un artist american care trăiește și lucrează în Berlin. Lucrările lui au participat în expoziții personale sau de grup în varii contexte, printre care: 2017 The Nothing That Is: A Drawing Show in 5 Parts, The Carnegie, Covington, 2016 HOMOCCULT 2.0, Mexico City, 2015 AA Bronson's Sacre du Printemps, Grazer Kunstverein, 2014 Whitney Biennial, 2014 Gwangju Biennial și The Temptation of AA Bronson la the Witte de With Center for Contemporary Art, Rotterdam. În 2011 a fost rezident al Skowhegan School of Painting and Sculpture și al Fire Island Artist Residency. A urmat studii artistice masterale la School of the Art Institute, Chicago și de licență la Sarah Lawrence College in Bronxville, New York.

     

    Expoziția poate fi vizitată până pe 24 martie, miercuri-sâmbătă între 12-18, iar în restul săptămânii pe bază de programare.

     

    credite foto: Cătălin Georgescu

     

     

     

    FACEBOOK / TWITTER




    BACK TO CURRENT EXHIBITIONS